Afecțiuni inflamatorii
Epicondilitele
Epicondilita este o afecțiune caracterizată prin inflamația și degenerarea tendoanelor care se inseră la nivelul epicondilului lateral („cotul tenismenului”) sau medial („cotul jucătorului de golf”) al humerusului. Aceasta determină durere la nivelul cotului și dificultăți în utilizarea mâinii și antebrațului, în special la activitățile repetitive sau care implică forță de prindere. Epicondilita laterală este mai frecventă (5-9x) ca cea medială.
Cauze
- Suprasolicitarea: mișcările repetitive ale încheieturii și antebrațului
- Microtraumatismele repetate: utilizarea excesivă a mâinii în activități sportive, profesionale sau casnice
- Activități sportive: tenis, golf, fitness, escaladă, aruncări cu mingea sau sporturi cu rachetă
- Activități profesionale: folosirea repetitivă a șurubelniței, pensulei sau ridicarea greutăților
- Factori de risc: vârsta între 35–45 ani, fumatul, obezitatea
Simptome
- Durere la nivelul cotului: localizată pe partea laterală sau medială a cotului
- Durere la mișcare: accentuată la extensia (cotul tenismenului) sau flexia (cotul golferului) încheieturii împotriva unei rezistențe
- Scăderea forței de prindere: dificultăți la strângerea mâinii, ridicarea obiectelor sau deschiderea recipientelor
- Rigiditate: în special dimineața sau după perioade de repaus
- Durere iradiată: uneori poate coborî spre antebraț
Diagnostic
- Teste clinice specifice
- Radiografia: de obicei fără modificări, utilizată pentru excluderea altor afecțiuni
- Ecografia: electivă, poate evidenția modificările tendinoase și inflamația
- RMN: indicat în cazurile persistente sau complexe
Opțiuni de tratament
Tratamentul depinde de severitatea simptomelor și durata acestora.
- Conservator: repausul relativ și modificarea activităților, constituie prima linie de tratament. Administrarea de antiinflamatoare, fizioterapia, exercițiile de stretching, terapia cu unde de șoc și purtarea unei orteze pot reduce durerea și favoriza vindecarea. Infiltrațiile cu corticosteroizi, toxina botulinica, injecții cu sânge autolog sau PRP pot reduce simtomele provizoriu.
- Chirurgical: în cazurile severe sau rezistente la tratamentele conservatoare timp de peste 6-12 luni, se poate lua în considerare intervenția chirurgicală pentru debridarea și reinserția tendonului afectat. Procedura se efectuează sub anestezie loco-regională (adormirea brațului), implică o cicatrice de aproximativ 4–5 cm, iar recuperarea presupune fizio-kinetoterapie pentru recăpătarea forței și mobilității membrului superior.
Studiile arată că majoritatea cazurilor sunt autolimitante și se rezolvă spontan după 8-12 luni.
Ultima actualizare: 27 iunie 2026
